chevron_right
Monitorul oficial local

REABILITAREA TERMICĂ A BLOCURILOR: O POVESTE TOTAL DIFERITĂ FAȚĂ DE ANII TRECUȚI

Dec32 2

Mulțumită sprijinului financiar acordat de către Uniunea Europeană, anul trecut s-a reușit finalizarea reabilitării complete în cazul a 21 de blocuri din Miercurea-Ciuc. Aceste proiecte de construcții sunt greu de comparat cu izolările termice de acum zece ani, deoarece cerințele s-au schimbat semnificativ. Conducerea primăriei a vizitat astăzi împreună cu presa trei blocuri renovate anul trecut.

 

Pentru sutele de apartamente din blocurile din Miercurea-Ciuc, actualul sezon de încălzire a început cu pereți, subsoluri și acoperișuri izolate termic. Printre aceste apartamente se numără cele de pe strada Revoluției din Decembrie nr. 26 și 32, precum și cele de pe strada Cântarului nr. 12–14. Compania locală Tectum SA. a fost principalul constructor în cazul primelor două adrese, în timp ce firma Niliten Construcții SRL din București a lucrat la cel de al treilea imobil. Primarul Korodi Attila și viceprimarul Bors Béla au prezentat astăzi presei lucrările realizate la aceste clădiri.

„Aceste izolări termice nu ar fi fost posibile fără sprijinul Uniunii Europene. Renovarea blocurilor este o investiție enormă, nu am fi capabili să le realizăm din resurse proprii, și nici din finanțare de la stat nu am putea obține suma necesară. În cadrul programului realizat prin Programul Operațional Regional, 51% din costurile eligibile au fost asigurate de către Uniunea Europeană, 9% de către stat și 25% de către locuitori. Doresc să le mulțumesc pe această cale locuitorilor, deoarece contribuția lor este una semnificativă” – a declarat Korodi Attila. Edilul a adăugat, 15% din costurile eligibile, precum și costurile neeligibile, au fost suportate din bugetul propriu al orașului.

Reabilitarea termică a unui bloc de locuințe nu mai este deloc asemănătoare celei de acum zece ani. Despre acest aspect a vorbit detaliat viceprimarul Bors Béla.

„La demararea cu mai mulți ani în urmă a lucrărilor de reabilitare din oraș, s-a folosit material izolator din polistiren de 5 cm, deoarece aceasta corespundea cerințelor de atunci. Acum, în majoritatea cazurilor se utilizează izolație termică cu grosimi de 15-20 cm. Sunt montate geamuri cu strat triplu, fiind necesară și aplicarea diverselor senzori pentru eficiența energetică. Cel mai recent, se iau în considerare și cerințele de securitate împotriva incendiilor, cum ar fi ferestrele cu deschidere automată în caz de fum sau instalarea paratrăsnetelor” – a explicat viceprimarul cu ocazia prezentării blocurilor modernizate. Pe acoperișul blocului de pe strada Cântarului nr. 12–14, presa a putut să se convingă cât de mult efort necesită în zilele noastre izolarea unui acoperiș plat.

Costul lucrărilor la blocul de pe strada Revoluției din Decembrie nr. 26 a costat 2,05 milioane de lei cu TVA inclus (820.000 de lei finanțare externă), blocul de pe strada Revoluției din Decembrie nr. 32 a costat 1,98 milioane de lei (825.000 de lei finanțare externă), iar blocul de pe strada Cântarului a costat 1,39 milioane de lei (695.000 de lei finanțare externă).

Dec32 2