chevron_right
Monitorul oficial local

PROGRAMUL SPCLEP PENTRU WEEKENDUL ELECTORAL

Spclep Ro

Având vedere alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, informăm publicul că Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) va fi deschis sâmbătă și duminică pentru alegătorii care nu dețin un act de identitate valabil.

 

SPCLEP din cadrul Primăriei Miercurea-Ciuc depune toate eforturile pentru ca cetățenii să-și poată exercita dreptul la vot în data de 9 iunie. În acest scop, serviciul public va lucra cu program prelungit, inclusiv în weekend: între orele 8–16 în ziua de 8 iunie, respectiv între orele 7–22 în ziua scrutinului, pentru a primi clienții care solicită eliberarea actelor de identitate.

Cei care profită de această oportunitate se pot prezenta la SPCLEP la Centrul de Relații cu Publicul al Primăriei (str. Mihail Sadoveanu nr. 4) cu următoarele documente:

• cererea pentru eliberarea actului de identitate;

• actul de identitate;

• certificatul de naştere;

• certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor; certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă;

• extrasul de carte funciară sau documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu original, extrasul de carte funciară trebuie să fie obţinut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii; 

• chitanţa reprezentând contravaloarea actului de identitate în valoare de 7 lei (achitarea contravalorii actului de identitate se face online pe portalul ghişeul.ro sau la casieria Primăriei în Centrul de Relații cu Publicul).

În cazul în care persoana fizică nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, poate să solicite eliberarea cărţii de identitate provizorie prezentând următoarele documente:

• cererea pentru eliberarea actului de identitate;

• 2 fotografii mărimea 3*4 cm, având la bază o bandă albă de 7 mm;

• documentele pe care solicitantul le poate prezenta, din categoria celor cu care, potrivit legii, se poate face dovada numelui de familie şi a prenumelui, a datei de naştere, a stării civile, a cetăţeniei române, a adresei de domiciliu;

• documentul privind achitarea contravalorii cărţii de identitate provizorii, în valoare de 1 leu (achitarea contravalorii actului de identitate se face online pe portalul ghişeul.ro sau la casieria Primăriei în Centrul de Relații cu Publicul)

Spclep Ro