PRIMĂRIA AR URMA SĂ CUMPERE TEREN ÎN SCOPUL CONSTRUIRII UNUI CĂMIN PENTRU BĂTRÂNI
Consiliul local și-a confirmat angajamentul pentru înființarea unui cămin de bătrâni: în cadrul ședinței de astăzi, organul decizional și-a declarat intenția de a achiziționa un teren în acest scop. De asemenea, au fost eliminate toate obstacolele privind funcționarea creșei din oraș ca instituție i
În cadrul ședinței de astăzi, Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc a discutat, printre altele, despre două probleme sociale prioritare și trei planuri urbanistice zonale (PUZ).
În domeniul social, ședința a adus progrese importante pentru două categorii de vârstă. Pe de o parte, au fost aprobate structura organizatorică și statul de funcții în cazul creșei locale, astfel fiind consolidată personalitatea juridică al instituției, astfel fiind îndeplinite toate condițiile pentru funcționarea în legalitate. O altă schimbare care îi afectează pe cei mai mici copii este că cele trei grupe antepreșcolare din Grădinița „Cimbora” au fost transferate în subordinea Inspectoratului Școlar. Pe de altă parte, consiliul a fost de acord și cu achiziționarea unui teren pentru înființarea unui cămin de bătrâni. În consecință, primăria își va anunța în curând intenția de a achiziționa un teren de 5-6000 de metri pătrați în Miercurea-Ciuc, intabulat în carte funciară, liber de sarcini, accesibil din domeniu public, dotat cu utilități și care nu are surse semnificative de zgomot în apropiere.
De asemenea, au fost aprobate trei planuri urbanistice zonale inițiate din sectorul privat: planurile pentru străzile Tanorok și Sarkadi Elek, respectiv planul zonei de la ieșirea nordică a orașului, cu caracter industrial.