chevron_right
Monitorul oficial local

AU FOST ANUNȚATE NUMELE CÂȘTIGĂTORILOR CONCURSULUI TRANSYLVANIAN DESIGN WEEK!

20230217 183028

Cu ocazia vernisajului expoziției Transylvanian Design Week, juriul a anunțat lista câștigătorilor concursului TDW. Acest eveniment este organizat de Muzeul Secuiesc al Ciucului și Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, cu sprijinul OTP Bank România. 


Expoziția a fost deschisă de Oláh Gyárfás, curatorul TDW, care a prezentat numele câștigătorilor concursului, și  împreună cu primarul Korodi Attila și cu directorul regional al OTP Bank, Szén Zoltán, au înmânat premiile. Câștigătorii au primit câte un premiu în valoare de 4.000 de lei, oferit de OTP Bank România.

Câștigătorul categoriei fashion design: Iulia Efros cu lucrarea Blana ursului.

Câștigătorii categoriei graphic design: Sztojka Melissza (titlul lucrării: Fabrica) și Csiby Gindele Botond (titlul lucrării: Rokoya).

Câștigătorul categoriei design de obiect: Catrinel Săbăciag, cu lucrarea Morfoza: light & color out of this world.

Decizia juriului a fost să nu acorde premii la categoria motion design. 

Premiul special oferit de Hunguest Hotel Fenyő Conference&Spa a fost acordat lui Kovács Kristóf, designer de obiect. 

Lucrările câștigătoare vor fi expuse până pe 10 martie la expoziția principală a TDW la Muzeul Secuiesc al Ciucului, împreună cu  lucrările mai multor designeri renumiți din Transilvania, completate de cele mai bune lucrări înscrise la concursul pentru designeri.

Cu ocazia TDW, pe lângă expoziția centrală vor avea loc în Miercurea-Ciuc o serie de evenimente menite să aducă mai aproape designul contemporan transilvănean de publicul local și să ofere posibilități de întâlnire creatorilor din domeniu.

Pe durata expoziției în muzeu va fi deschis un pop-up shop, unde vizitatorii vor putea cumpăra lucrări ale artiștilor expozanți.

În Cinema Csíki Mozi, publicul va putea descoperi expozițiile Publicritic, organizată în parteneriat cu Departamentul de Artă al Universității Creștine Partium din Oradea, coorganizată de Zilele Szent László și Non-common Design Studio. Vernisajul expoziției va avea loc luni, 20 februarie de la ora 18. În cadrul mesei rotunde după vernisajul expoziției, organizatorii Publicritic vor face un anunț exclusiv: noua temă a concursului pentru 2023! 

Tot la Cinema vor avea loc prezentări de proiecte și filme publicitare selectate sub genericul Impresii asupra designului transilvănean. În cadrul acestor proiecții din 22 februarie și 2 martie vor fi prezentate scurtmetraje și reclame ale creatorilor locali, despre branduri locale care pot fi legate de designul transilvănean.

Expoziția Smart Hungary este o expoziție itinerantă a Ministerului Comerțului și Afacerilor Externe din Ungaria va putea fi vizitată în Muzeul Secuiesc al Ciucului pe toată durata expoziției TDW. 

Programul detaliat al evenimentului și lista artiștilor expozanți pot fi găsite pe site-ul TDW: www.transylvaniandesignweek.ro.

20230217 183028