A FOST UN PROCES LUNG ȘI DIFICIL PENTRU A PRELUA O ZONĂ ABANDONATĂ
Au fost înlăturate toate obstacolele juridice din calea solicitării unui act de identitate care să ateste reședința permanentă în Szécseny. Dacă rezidenții din zonă vor îndeplini condițiile, de mâine vor putea solicita cartea de identitate.
„După doi ani de muncă foarte grea, am ajuns la o soluție privind o problemă veche de douăzeci de ani. În ultimele două decenii locuitorii din Szécseny au dorit să aibă o carte de identitate, iar în acest moment toate obstacolele au fost înlăturate în această privință. A trebuit să parcurgem un drum foarte lung pentru a rezolva această problemă complexă"- a declarat astăzi Korodi Attila, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la biserica din Szécseny. Ilustrând complexitatea procesului, primarul a explicat faptul că acum doi ani, adică la începutul mandatului, străzile nu erau intabulate. În ultimii doi ani, au avut loc nouă ședințe ale consiliului local pe tema problemei Szécseny, referitoare la includerea străzilor în domeniul public al municipiului și denumirea străzilor. După doi ani de muncă am ajuns la situația actuală: 13 străzi – având o lungime totală de 13.333 de metri și o suprafață de 120.596 de metri – au fost intabulate în cartea funciară. Acestea sunt acum incluse în domeniul public și vor avea și denumiri: strada Albinelor, Ariciului, Borbély, Hideg Árok, Liliacului, Ursului, Mărului, Meleg Árok, Szécseny, Trandafiriilor, Vântului, Veveriței, Hellwig-fürdő. Locuitorii zonei au participat, de asemenea, în mod activ la procesul de atribuire a numelor, cu sute de solicitări de nume de străzi.
Denumirile străzilor din Szécseny au fost aprobate de consiliu prin hotărârea nr. 224/2022, modificată și completată ulterior, și trimise la Directia pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din București, astfel încât străzile în cauză au fost introduse în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (RNEP) la data de 1 noiembrie, cu excepția străzii Hellwig-fürdő, care va fi inclusă în registru peste două-trei săptămâni.
Pentru a solicita o carte de identitate care să ateste reședința permanentă în Szécseny, documentele necesare pentru eliberarea actului de identitate trebuie să includă un certificat de Nomenclatură stradală și adresă, care trebuie obținut de la Serviciul de Urbanism. După cum a explicat Geréd Enikő, șef de birou în carul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, Una dintre condiții este ca imobilul să figureze la Serviciul Impozite, Taxe și Alte venituri și proprietarul să fie la zi cu plata impozitelor locale. De asemenea, cererea trebuie să fie însoțită de un extras de carte funciară, cu o vechime de cel mult 30 de zile, din care să rezulte faptul că, imobilul este cu destinaţie de locuinţă, și este situată în intravilanul localităţii. De asemenea, solicitantul va trebui să prezinte autorizația de construcție și procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Wohlfart Rudolf, secretarul general al municipiului Miercurea-Ciuc a subliniat faptul că în cazul în care persoanele în cauză nu au o autorizație de construcție, Legea nr. 50/1991 prevede posibilitatea de a legaliza proprietatea.
Scopul municipalității este de a revitaliza această zonă a orașului. În acest scop sunt pregătite mai multe investiții pentru îmbunătățirea infrastructurii din zona Szécseny, care au fost prezentate de către viceprimarul Bors Béla. Orașul a primit o finanțare de 8 milioane de lei în cadrul programului Saligny pentru reabilitarea rețelei de drumuri, pentru care este deja în curs de realizare documentația de avizare. Cererea de extindere a rețelei de gaz, depusă tot în cadrul programului Saligny de către ADI Forest, acoperă și Szécseny, pe lângă Csiba și Agyagfalva. Rețeau va fi extinsă cu peste 15 km de conducte. Valoarea totală a acestui proiect este estimată la 25,3 milioane de lei, din care bugetul de stat va acoperi 24,6 milioane de lei. Construcția rețelei de apă și canalizare (ca parte a proiectului gigant - POIM - finanțat prin axa de mediu a Programului Operațional Regional) ar putea începe până la sfârșitul anului viitor. Pe ordinea de zi se află și extinderea rețelei de electricitate, iar serviciile de specialitate din cadrul Primăriei lucrează, de asemenea, la actualizarea planului urbanistic zonal (PUZ), deoarece scopul este de a transforma actuala zonă de agrement într-o zonă rezidențială.