PROGRAMUL „RABLA LOCALĂ”: CUVÂNTUL CHEIE ESTE RĂBDAREA!
În curând, locuitorii din Miercurea-Ciuc vor putea să se înscrie în programul de Casare al autovehiculelor uzate. Accentul este pe exclamația: în curând! Drumul către primirea subvenției pentru mașinile uzate implică multă birocrație. Între timp, cei interesați se pot pregăti: pot primi 3000 de lei în schimbul autovehiculelor mai vechi de 15 ani, dacă îndeplinesc condițiile. Să vedem cum decurge procesul!
După o lungă perioadă de pregătire, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat ghidul de aplicare pentru programul „Rabla locală”, Primăria Miercurea-Ciuc depunând cererea de finanțare. Conform ghidului, municipiul nostru poate stimula scoaterea din circulație a până la 500 de mașini uzate cu un grant de 3000 de lei: 600 de lei din bugetul local și 2400 de lei de la AFM.
Ca să înțelegem mai bine scopul acestui program trebuie să menționăm că inițiativa vizează casarea mașinilor uzate (autoturisme, autoutilitare ușoare, autospeciale, microbuze) cu o vechime de cel puțin 15 ani și care fac parte din categoria de poluare Euro 3. Primul pas a fost ca autoritățile locale să aplice pentru acest program, care a fost anunțat printr-un apel de candidaturi. Municipalitatea a fost printre primele care au făcut acest lucru, ocupând locul 23 pe o listă de peste 430 de solicitanți. În momentul închiderii ediției cererea de finanțare se află în perioada de evaluare. Suntem convinși că cererea noastră va fi acceptată și că va fi semnat acordul de delegare între AFM și Municipiul Miercurea-Ciuc.
Publicul va fi implicat în proces abia ulterior: persoanele fizice vor trebui să se înregistreze pe viitoarea platformă online, care va fi disponibilă pe site-ul www.afm.ro. (Persoanele juridice nu sunt beneficiari ai programului „Rabla locală”.) Înregistrarea va fi posibilă doar dacă municipiul participă la program, adică dacă cererea depusă de acesta a fost aprobată.
În acest caz, Primăria poate încheia contracte numai cu persoanele ale căror nume figurează pe lista AFM.
După această etapă urmează întocmirea documentației. Solicitanții trebuie să își înregistreze dosarul la primăria locală, dar acest lucru este supus unui număr de condiții:
- este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului;
- deţine în proprietate un autovehicul uzat, care este înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT delegat, cu excepţia persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
- nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
- nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice;
- nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
- se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
- se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare;
- în cazul unui autovehicul cu coproprietari, este necesar acordul scris al celorlalți proprietari;
- conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.
Un solicitant se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, putând depune documentație pentru casarea uneia sau a mai multor autovehicule uzate.
Subvenția de 3.000 de lei va fi acordată dacă solicitantul poate dovedi că autoturismul uzat a fost radiat din evidența publică și că a predat vehiculul unui colector autorizat.
Schema are o perioadă de derulare de câteva luni, iar în prezent este prea devreme pentru ca persoanele fizice să se înscrie! Vă rugăm să urmăriți site-ul Primăriei (www.miercurea.ro) și pagina de Facebook Primăria Miercurea-Ciuc! Aici puteți obține informații la zi despre ultimele știri în acest subiect!