S-AU LUAT DECIZII IMPORTANTE PRIVIND INFRASTRUCTURA
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului municipal au fost adoptate hotărâri care pun bazele dezvoltării urbane: au fost luate decizii importante în domeniul reabilitării drumurilor, parcărilor, iluminatului public și a dezvoltării zonelor rezidențiale.
La începutul ședinței de astăzi a Consiliului Local Miercurea-Ciuc, primarul Korodi Attila a anunțat că orașul a câștigat un grant în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru dotarea rețelei școlare din localitate. Prin grantul de 26,7 milioane de lei 450 de clase din cele 19 instituții de învățământ din oraș, respectiv Palatul Copiilor și CSS Miercurea-Ciuc vor primi mobilier și echipamente noi. În același timp vor fi înființate mai multe laboratoare. Dacă luăm în considerare și proiectul nostru privind dezvoltarea de laboratoare inteligente în licee, se poate spune că în anii următori aproximativ 6 milioane de euro vor contribui la creșterea calității actului educațional.
Pe lângă veștile bune venite din capitalădin capitală, consilierii au avut pe ordinea de zi și proiecte de hotărâre care vor avea un impact major asupra dezvoltării pe termen lung a orașului.
Printre altele au fost aprobate studiile de fezabilitate pentru renovarea integrală a trei străzi: reabilitarea străzilor Kútpatak, Manejului și Pünkösd va costa în total 3,5 milioane de lei. În următorii ani vor trebui asigurate fondurile necesare pentru proiectarea și execuția lucrărilor, decizia adoptată astăzi punând bazele acestui demers.
Municipalitatea a adoptat studiul de fezabilitate pentru extinderea rețelei de iluminat public. Prin această lucrare vor fi instalate 42 de stâlpi în diferite părți ale orașului (strada Eroilor: 20 de stâlpi, strada Jókai: 9 stâlpi, strada Tanorok: 5 stâlpi, strada Nyírfa: 4 stâlpi, strada Șumuleu: 3 stâlpi, strada Morii: 1 stâlp).
După cum am mai relatat, există un interes major din partea unor investitori pentru închirierea pe termen lung a parcării aflate în strada Mihail Sadoveanu (cel aflat în spatele Universității Sapientia) în scopul construirii unei parcări subterane. Municipalitatea a adoptat un studiu de oportunitate care analizează consecințele concesionării terenului. Intenția de a închiria suprafața de 3000 mp va fi anunțată de către Primărie prin licitație publică.
În același timp a primit undă verde planul urbanistic zonal (PUZ) pentru dezvoltarea zonei industriale și comerciale din estul orașului. Pe baza PUZ-ului, în afară de îmbunătățirea oportunităților pentru întreprinderile locale și mediul de investiții, se pot construi, printre altele, două blocuri cu opt etaje în vecinătatea centrului comercial Nest.